Agricultură distrusă de ciori și ploi

Grosu Claudia

Agricultura din Gorj este la pământ. Atunci când a fost cald, ciorile au atacat culturile de porumb, apoi au venit ploile şi au distrus, din nou, totul. Mai mulţi fermieri se tem că nu vor avea ce recolta de pe câmpurile pe care încă bălteşte apa şi nu mai pot intra cu utilajele să facă lucrările programate în această perioadă. La marginea oraşului Târgu Jiu, un lan de porumb a fost inundat după ce s-a revărsat un pârâu din apropiere din cauza precipitaţiilor abundente.

Avem exces de regim hidric şi fenomenul de băltire. Este afectată o cultură de porumb de 15 hectare la marginea Târgu Jiului. Alte suprafeţe calamitate încă nu avem”, a spus Valentin Priporeanu, directorul Direcţiei de Agricultură Gorj, potrivit pandurul.ro.

Costel Hulei a cultivat şi în acest an zeci de hectare de porumb. A avut probleme cu ciorile care i-au distrus parte din cultură, acum au venit ploile şi nu mai poate intra pe câmp la semănat.

N-am putut intra la grâu, la rapiţă, la semănat de porumb. Încă avem 60 de hectare de porumb de semănat, dar cu ploile astea nu cred că mai avem cum să intrăm şi e prea târziu de-acum. Cartofii, dacă mai continuă ploile, putrezesc toţi în pământ. Dar nu ne putem pune cu natura, nu avem ce face. Am însămânţat, au mâncat ciorile şi acum aveam de gând să le semănăm, dar e prea târziu. Şi păţim ca anul trecut, recoltăm în februarie şi iar sunt ploi. Primăvara aceasta a fost foarte capricioasă. Pământurile ţin apă. Dacă plouă azi, aştepţi două săptămâni să poţi intra la semănat”, a spus Costel Hulei.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol