O tânără a ajuns la spital după ce a pierdut controlul volanului

Delia Pătru

Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Orșova au intervenit, noaptea trecută, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier, produs în localitatea Orșova. În urma accidentului, alte trei autoturisme parcate au fost avariate.

La locul evenimentului a fost direcționat și un echipaj SAJ pentru acordarea primului-ajutor medical.

”La data de 13 iunie a.c., ora 23.18, Poliția municipiului Orșova a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că pe strada Banatului, în municipiu, s-a produs un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii care, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că o tânără de 21 de ani, din orașul Orșova în timp ce conducea un autoturism pe strada Banatului, a pierdut controlul volanului și a acroșat trei autovehicule parcate”, anunță IPJ Mehedinți.

În urma accidentului, a rezultat o victimă încarcerată, fiind nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acesteia. Salvatorii au extras de urgență victima, pe care au predat-o, în stare de conștiență echipajului SAJ, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin.

În urma verificării interiorului autoturismului a fost identificat un pistol neletal, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol