Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a anunţat, luni, la Constanţa, deschiderea Comandamentului Litoral 2023, serii formate din câte 24 de comisari ai instituţiei urmând să participe timp de trei luni la acţiuni de control, relatează Agerpres.
În Comandamentul Litoral vor fi mobilizaţi prin rotaţie, timp de câte o săptămână, toţi cei peste 400 de comisari ai Protecţiei Consumatorilor din ţară, în timpul controalelor ei dispunând de câte un rucsac ce conţine, printre altele, termometru, telemetru, staţie de emisie recepţie, tabletă.
Potrivit lui Horia Constantinescu, litoralul a devenit o „caşcarabetă” în sensul în care activităţi de alimentaţie publică se desfăşoară în locuri inadecvate şi, totodată, ar trebui ca, prin implicarea autorităţilor locale, staţiunile turistice să fie „recalibrate”, în aşa fel încât „să poată răspunde efectiv serviciilor turistice doar anumite zone, iar alte zone să fie dedicate locuitorilor din arealul respectiv”.
Acţiunile de control vor avea la bază intransigenţa, susţine reprezentantul ANPC.
„Astăzi începe Comandamentul Litoral 2023, acţiune ce, spre deosebire de ceilalţi ani, va grupa colegii comisari din întreaga ţară într-o singură staţiune şi, din această locaţie, se vor deplasa pentru fiecare dintre acţiunile de control în celelalte staţiuni de pe litoralul Mării Negre. Am stabilit, cel puţin cu prima serie, o variantă de abordare ce va avea la bază intransigenţa în raport cu operatorii economici (…), înţelegând că anul acesta vom proceda la eliminarea tuturor locaţiilor ce îşi desfăşoară activitatea într-un mod pe care noi de-a lungul timpului l-am numit caşcarabetizarea litoralului, în sensul în care acestea desfăşoară activităţi de alimentaţie publică în spaţii total inadecvate, chiar dacă acestea la un moment dat au fost autorizate în acest sens pentru că, în opinia noastră, lucrurile trebuie reevaluate tocmai pentru a încuraja operatorii economici ce ţin pasul cu ceea ce ne dorim cu toţii de la turismul românesc”, a declarat, într-o conferinţă de presă reprezentantul ANPC.
Conform acestuia, vor fi verificaţi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe plajă, pe faleză, o atenţie sporită fiind acordată magazinelor alimentare.
„Vom viza în principal locaţiile construite ilegal şi aş sublinia acest lucru pentru că acolo unde vorbim de legalitatea funcţionării, aceasta bineînţeles începe cu legalitatea desfăşurării activităţii inclusiv din perspectivă urbanistică, pentru că acolo, în cadrul autorizaţiei de construire se vorbeşte inclusiv despre funcţiunea spaţiului respectiv şi bineînţeles de acolo ar trebui să înceapă inclusiv autorizarea unor astfel de activităţi, pentru că este cel puţin discutabil sau cel puţin ciudat ca o locaţie despre care se ştie că este construită ilegal, tot de la primăria ce constată acest lucru să şi primească autorizaţie de funcţionare. (…) Vor fi verificate în acest sens locaţiile de pe plajă, cele de pe faleză, vom acorda o atenţie sporită inclusiv magazinelor alimentare pentru că există o Hotărâre de Guvern 559 din 2001, cea care interzice aceste tipuri de activităţi în staţiunile turistice, în sensul că nu se pot vinde carne, cartofi, iaurt şi oricare dintre alimentele neprocesate dedicate cumva gătirii eventual în balconul camerei de hotel, aşa cum din păcate s-a întâmplat de foarte multe ori”, a mai spus Constantinescu.