miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Fostul Prim procuror Sorin Lia și polițistul Sorin Bulintiș vor fi judecați de Curtea de Apel Craiova

În data de 10 mai a.c., fostul Prim procuror de la Corabia a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. El a fost acuzat că a abuzat de funcție, acesta fiind motivul pentru care a fost reținut. Împreună cu el, au mai fost reținuți comisarul Sorin Bulintiș (pentru instigare la abuz în funcție) și patronul Adrilex. Luni, 12 iunie, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova.

Comunicatul PCA Craiova:

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin purtătorul de cuvânt, aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prin rechizitoriul nr.139/P/2022 din data de 8 iunie 2023 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaţilor:

– L.S.M., procuror, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (3 infracţiuni), favorizarea făptuitorului,comisă în formă simplă și continuată, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 infracţiuni), abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals;

– B.N.S., ofiţer de poliţie, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi instigare la favorizarea făptuitorului.

În rechizitoriul întocmit, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

În perioada 2018-2022 inculpatul L.S.M. a ocupat funcția de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria C., perioadă în care a menținut o relație apropiată, de prietenie, cu inculpatul B.N.S., polițist în cadrul Poliției C., Formațiunea Rutieră.

Urmarea acestei relaţii de prietenie, prim-procurorul L.S.M., folosindu-se de autoritatea funcției sale și aflându-se într-o vădită stare de incompatibilitate, a săvârşit următoarele fapte, cu scopul de a obţine foloase patrimoniale şi nepatrimoniale pentru inculpatul BNS sau persoane apropiate acestuia din urmă:

– în luna octombrie 2021, a intervenit la conducerea IPJ Olt pentru ca ofiţerul de poliţie B.N.S. să fie mutat cu serviciul în localitatea de domiciliu, ca ofiţer coordonator al Formaţiunii Rutiere;

– în perioada aprilie-mai 2022, şi-a repartizat, a instrumentat şi soluţionat prin clasare un dosar penal având ca obiect săvârşirea de către B.N.S. a infracţiunilor de conflict de interese şiefectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, raportat la administrarea în fapt a societăţii comerciale CSS A.E. SRL, soluţia fiind întemeiată doar pe declaraţia prietenului său, ofiţerul de poliţie B.N.S., fără să mai fie administrate alte probe în dosar;

– după ce, în data de 21.12.2022, în calitate de prim-procuror, a intrat în posesia unui document clasificat privind fapte de corupţie comise în anul 2022 de prietenul său, ofiţerul de poliţie B.N.S., nu a dispus înregistrarea de îndată a acestor informaţii şi nu a dispus trimiterea imediată a acestora către organul competent, DNA, mai mult, a comunicat prietenului său, inculpatul B.N.S., aceste informaţii clasificate, cu caracter secret de serviciu, care îl vizau, compromițând astfel ancheta organului competent, DNA;

– în perioada 11 februarie 2022-25 martie 2022, ca urmare a intervenţiei reprezentanţilor SC A. SRL, mijlocită de inc. B.N.S., magistratul procuror a exercitat activitatea de supraveghere a urmăririi penale şi a efectuat urmărirea penală în trei dosare penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria C. – în legătură cu evenimentele din data de 11.02.2022, când lucrătorul de poliţie FD a oprit pentru control un mijloc de transport al SC A. SRL – prin administrarea de probe în defavoarea organului constatator al faptelor şi în favoarea reprezentaţilor societăţii comerciale respective, cu scopul ca aceștia din urmă să evite răspunderea penală.

Astfel, în data de 11.02.2022, după ce un transport SC A. SRL cu pietriș, ce tranzita localitatea S., condus de șoferul B.G., a fost oprit pentru control de un echipaj de poliție din cadrul IPJ Olt, Serviciul Rutier, iar agentul de poliție F.D. s-a sesizat cu privire la posibile fapte de fals în înscrisuri și uz de fals, având în vedere lipsa de corespondență dintre încărcătura efectivă și actele de însoțire a mărfii, reprezentanții SC A. SRL (inculpaţii T.A. și R.C.F.) au efectuat demersuri pentru a zădărnici cercetările poliției rutiere, sens în care au invocat o pretinsă stare de şoc emoţional a șoferului B.G., au refuzat cântărirea mărfii sub diverse pretexte și, în final, au dat dispoziție noului șofer să răstoarne pietrișul pe sol amestecându-l cu pământ, ceea ce a condus la imposibilitatea verificării încadrării încărcăturii în documentele prezentate pentru control şi a conformităţii acesteia cu dispoziţiile legale.

În acest context, inculpaţii T.A. și R.C.F. au luat legătura cu inculpatul B.N.S., căruia i-au relatat cele întâmplate și i-au solicitat sprijinul, iar acesta din urmă l-a contactat pe prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., inculpatul L.S.M. care – deși se întocmise dosar penal pentru infracţiuni de fals în înscrisuri și uz de fals, privind transportul SC A. SRL, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria C. era organul competent să supravegheze activitatea de urmărire penală – a refuzat să coordoneze și să îndrume în vreun fel echipajul de poliție, iar la scurt timp s-a sesizat din oficiu cu privire la pretinse fapte penale comise de agentul de poliție F.D. în legătură cu oprirea transportului SC A. SRL.

Mai mult, în data de 18.02.2022 a dispus nejustificat trecerea cauzei privind infracţiunile de fals în înscrisuri şi uz de fals comise în data de 11.02.2022 de către  lucrătorii SC A. SRL, de la IPJ Olt – Serviciul Rutier la Poliţia C. – Formaţiunea Rutieră, condusă de prietenul său, inculpatul B.N.S., care era totodată partenerul de afaceri al SC A. SRL.

Pe parcursul cercetărilor efectuate în cadrul celor trei dosare penale înregistrate la Parchetul C. în legătură cu cele întâmplate în data de 11.02.2022, toate instrumentate de prim-procurorul L.S.M., reprezentanții SC A. SRL – inculpaţii T.A. și R.C.F., au avut acces în timp real la informațiile din aceste dosare, privind actele de urmărire penală efectuate sau care urmau a se efectua – informații comunicate de inculpatul B.N.S.

După preluarea celor trei dosare de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, între inculpaţii L.S.M. – B.N.S. – T.A./ R.C.F a continuat să existe un flux constant de informații în legătură cu cercetările referitoare la faptele constatate la  data de 11.02.2022, în localitatea S., jud. Olt, sens în care reprezentanții SC A. SRL i-au comunicat inculpatului B.N.S. acte de urmărire penală care îi priveau și alte informații, iar B.N.S. le-a transmis mai departe către inculpatul L.S.M., care i-a transmis în scris (prin mesaje pe reţele tip WhatsApp), care ar trebui să fie poziția reprezentanţilor SC A. SRL în dosar, respectiv să nu recunoască vreo faptă.

Inculpatul L.S.M. a mai fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea altor infracţiuni constând în aceea că:

– în luna noiembrie 2016, în calitate de procuror coordonator, a intervenit la un procuror stagiar, pentru ca acesta din urmă să pronunţe o anumită soluţie, favorabilă unui inculpat dintr-un dosar penal;

– în perioada 19 – 20.12.2021, s-a folosit de funcţia de conducere, emiţând retroactiv, pe numele său, un ordin de deplasare nereal, datat 17.12.2021, prin care a atestat faptul că, în data de 19.12.2021, a circulat pe drumurile publice în interes de serviciu – pentru a nu fi sancţionat contravenţional pentru încălcarea regimului legal de viteză, ordin pe care l-a folosit în faţa organelor de poliţie din cadrul unui serviciu rutier.

Prin acelaşi rechizitoriu au fost trimişi în judecată şi inculpaţii T.A. – administrator SC A. SRL, R.C.F., B.G. şi S.V. – angajaţi SC A. SRL pentru faptele menţionate în comunicatul anterior, din data 10.05.2023, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Craiova.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului în instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate, în nici un fel, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Pe același subiect, citiți și:
De ce a fost reținut procurorul Sorin Lia – Stiri regionale Oltenia – Jurnalul Olteniei

Politica