miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Mediile elevilor vor putea fi încheiate cu doar două note

Ministrul Educației a semnat ordinul pentru scăderea numărului minim de note necesare pentru încheierea situației școlare la o disciplină.

Ordinul, care se adresează profesorilor care nu se află în grevă, a fost trimis joi pentru publicare în Monitorul Oficial.

„Au fost integrate propunerile de modificare a proiectului supus consultării publice, astfel încât:

Policlinica Buna Vestire Craiova
  • în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.
  • în anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală”, se arată în comunicatul citat, potrivit digi24.ro

Ligia Deca, ministrul Educației, a anunțat joi, în deschiderea ședinței de guvern, că a modificat regulamentul de organizare internă în sistemul de învăţământ pentru ca situaţia şcolară a elevilor să poată fi încheiată cu mai puţine note.

„Am uşurat acest proces de închidere a situaţiilor şcolare şi anume am modificat regulamentul de organizare internă şi de funcţionare în sistemul de învăţământ în aşa fel încât să se poată închide situaţia şcolară de către cadrele didactice, subliniez, cu mai puţine note. Deci, să nu mergem pe numărul de note care ar fi fost necesar dacă am fi avut un an fără întreruperi, ci să putem să facilităm încheierea situaţiilor şcolare în interesul elevilor”, a declarat Ligia Deca.

Politica