La volan, cu alcoolemie de 2,00 mg/l alcool pur în aerul expirat

Delia Pătru


Un bărbat, de 42 de ani, din comuna Scaești, Dolj, a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate, având o alcoolemie de 2,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”În cursul zilei de 07 iunie a.c., ora 20.14, polițiști din cadrul Secției nr.15 Poliție Rurală Filiași au depistat un bărbat, de 42 de ani, din comuna Scaești, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 2,00 mg/l alcool pur în aerul expirat”, potrivit IPJ Dolj.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol