duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Donald Trump, vizat personal într-o nouă anchetă

Donald Trump este vizat personal în ancheta privind gestionarea arhivelor Casei Albe, au scris mai multe publicații din Statele Unite, printre care CNN şi New York Times.

Potrivit procurorilor federali, fostul președinte al Statelor Unite este acuzat că a păstrat cutii întregi de documente, inclusiv unele clasificate drept secrete, după plecarea sa de la Casa Albă în ianuarie 2021 şi că a refuzat să le returneze, încălcând legile federale.

În SUA, toate documentele foștilor președinți trebuie predate și păstrate la Arhivele Naționale. Presa americană nu spune când a fost informat fostul preşedinte, dar potrivit CNN, avocaţii săi s-au întâlnit luni cu oficiali ai Departamentului de Justiţie, inclusiv cu procurorul special Jack Smith, care supraveghează ancheta independentă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Această nouă etapă, care deschide calea unei posibile inculpări a fostului preşedinte al Statelor Unite, constituie o nouă neplăcere juridică pentru Donald Trump, care speră să câştige un nou mandat în 2024, scrie digi24.ro

Donald Trump, care este în prezent, în sondaje, cu mult înaintea celorlalţi candidaţi la nominalizarea republicană, s-a prezentat constant drept o victimă a „persecuţiei politice”.

„Cum a putut Ministerul Justiţiei să mă pună sub acuzare când nu am făcut nimic”, a scris el luni pe reţeaua Truth Social, în timp ce avocaţii săi erau primiţi de oficiali ai acestui minister.

Politica