joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Marius Budăi: Sunt și eu salariat și am lucrat pe salarii mult mai mici

Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a întâlnit miercuri cu profesorii de la Liceul I. L. Caragiale, în plină grevă a cadrelor didactice din Educaţie. Întrebat dacă profesorii i-au spus cum este să lucreze pe salarii mici, ministrul Budăi subliniază că a lucrat la rândul său pentru salarii mult mai mici și nu e „nevoie să-i spună cineva aceste realități”, scrie digi24.ro

„Știți foarte bine că și eu la rândul meu am fost și sunt salariat și am lucrat și am fost un lucrător în asistență socială cu salarii mult mai mici. Cunosc aceste realități, nu trebuie să mi le spună neapărat cineva”, a spus Budăi.

Discuțiile pe care le-a avut cu profesorii de la Liceul I. L. Caragiale au fost constructive, a spus Marius Budăi, precizând că au fost concentrate pe viitorul Educației în România.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Discuția nu s-a axat pe grevă. A fost o discuție extrem de constructivă pe ceea ce vrem să facem pe viitor cu Educația. Au fost și discuții despre grevă(…) discuțiile continuă la nivelul Ministerului Educației. Eu aici nu am cerut nimic dascălilor, ei nu mi-au cerut nimic, am avut o discuție cu privire la principiile pe care trebuie să ne axăm pe viitor”, spune ministrul Muncii.

El a fost întrebat la intrare dacă va finaliza până la data de 15 iunie legea salarizării unitare, aşa cum anunţase coaliţia.

„Până acum, orice decizie am primi de la coaliţie am respectat şi nu o să încep acum să încalc o decizie a coaliţiei”, a spus ministrul.

Federaţiile sindicale din Educaţie afirmă că procentul membrilor de sindicat aflaţi în grevă este de 86,93 din totalul celor care au semnat referendumul pentru declanşarea acestei forme de protest.

La rândul său, Ministerul Educaţiei a precizat că procentele comunicate marţi „sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat”.

Politica