vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova – condiții de provincie și chirii de Capitală

Craiova se vrea un oraș universitar, un municipiu care să atragă turiști și care să nu mai piardă tineri, an de an. Din Bănie, oamenii încep să plece. Unii aleg să se mute în București sau în Cluj, alții pleacă direct din țară, în timp ce câțiva își îndreaptă atenția către localitățile din jurul Craiovei. Cei care decid să rămână și își caută un loc în care să stea au două variante: să își cumpere o locuință sau să închirieze una. Cum sumele pentru achiziționarea unui apartament sau a unei garsoniere sunt destul de mari, iar puțini au la dispoziție atâția bani sau se tem să înceapă un credit, varianta principală rămâne închirierea.

În general, tinerii la început de drum încearcă să își închirieze un apartament sau o garsonieră în Craiova, în funcție de posibilități și de nevoi. Pentru un apartament cu două camere, decomandat, mobilat și utilat decent în Bănie, chiria pornește de la suma de 250 de euro și ajunge chiar și la 500 de euro. Prețul este stabilit în funcție de zona în care se află imobilul, de etaj sau de felul în care este utilat și mobilat.

Când vine vorba despre garsonierele din Craiova, chiria pornește de la 150 de euro și ajunge chiar și la 350 de euro. Cu cât o locuință arată mai bine și este situată într-un cartier din oraș considerat „mai bun”, prețul crește. Persoanele care doresc să închirieze o locuință în Bănie au la dispoziție platformele de anunțuri online, dar și grupurile de Facebook cu specific. Chiar și acolo se face diferența de preț.

Policlinica Buna Vestire Craiova

O persoană interesată să închirieze un apartament sau o garsonieră în Craiova își poate da seama imediat care ar urma să fie prețul. Proprietarii care aleg să pună cât mai multe poze și să dea cât mai multe detalii legate de imobil sunt și cei care își permit să ceară o chirie mai mare. Ei se bazează pe faptul că oferă condiții mai bune. Pe lângă chiria lunară, mulți proprietari cer și o garanție, pentru a fi siguri de faptul că noii lor chiriași vor fi serioși.

langa primarie ap
langa piata
foto: capturi Facebook

Condiții de provincie și chirii de Capitală

Cum rar se poate găsi o chirie bună sub prețul de 300 de euro pe lună, în Craiova, se poate face o comparație cu ofertele din Capitală. Tot pe platformele online, unde sunt postate anunțuri legate de închirieri, se observă faptul că diferența dintre București și Craiova nu este prea mare, când vinde vorba despre banii plătiți pentru închirierea unei locuințe.

Dacă în Bănie, pentru un apartament decent, cu două camere și decomandat, se cere o chirie de aproximativ 300 de euro, în Capitală, pentru același imobil, prețul este de 350 de euro. Vorbim despre locuințe poziționate în Sectorul 3, zona Titan sau în zona Drumul Taberei. Același preț este cerut și pentru zona Dristor. Totuși, în București, sub 300 de euro este foarte greu ca cineva să găsească un apartament decent de închiriat. Diferențele de preț se simt atunci când vine vorba de garsoniere. În mod categoric, și condițiile cântăresc destul de mult. O garsonieră pusă la punct, în Berceni, este dată spre închiriere cu suma de 275 de euro.

Astfel, între Craiova și București nu sunt diferențe foarte mari când vinde vorba despre prețul chiriilor. Totuși, condițiile pe care Bănie le oferă nu sunt tocmai la nivelul Capitalei, mai ales din perspectiva locurilor de muncă sau a salariilor.

Avantaje și dezavantaje când se închiriază o locuință

Avantajele închirierii unei locuințe sunt suficiente pentru ca o persoană să facă o astfel de alegere. În primul rând, locația se poate schimba cât de des este nevoie, în funcție de locul de muncă și de posibilitățile financiare. Totodată, când cineva închiriază un imobil pus la punct, nu mai este nevoit să investească bani pentru a-l mobila sau utila. În același timp, orice defecțiuni neprevăzute apar, în general, sunt suportate de proprietar, atunci când problemele nu sunt provocate de chiriași.

Dezavantajele sunt legate, în primul rând, de banii pe care îi plătește chiriașul, lunar. Sumele respective nu reprezintă o investiție în viitor, pentru că apartamentul sau garsoniera rămân tot ale proprietarului. O altă problemă pe care o întâmpină chiriașii este legată de implicarea proprietarilor. Atunci când sunt anumite defecțiuni în casă, pot interveni neînțelegeri legate de despăgubiri sau de costurile reparațiilor. Nici renovările nu se fac după bunul plac al chiriașilor, chiar dacă ei locuiesc de ani buni în acel loc sau au un contract ce se întinde pe o perioadă lungă de timp.

Politica