În loc de hainele comandate a primit bidoane goale și îmbrăcăminte uzată – este pățania unei femei din Alba. Comanda, în valoare de 620 de lei, a fost plasată pe internet, iar coletul a ajuns la clientă prin curier. Vânzătorul, un tânăr de 29 de ani din Giurgiu, este cercetat acum pentru înșelăciune, scrie Agerpres.
Bărbatul, spun polițiștii, postase anunțul cu hainele de vânzare pe internet la începutul lunii aprilie 2023. Câteva zile mai târziu, femeia din Alba a văzut anunțul și a plasat o comandă de 620 de lei. Când a primit coletul prin curier, clienta a avut parte de un șoc. În loc de hainele mult dorite, în cutie erau bidoane goale de vopsea și îmbrăcăminte uzată.
Supărată că a fost înșelată, clienta l-a reclamat pe vânzător la poliție.
„La data de 30 mai 2023, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud au identificat un tânăr de 29 de ani, din municipiul Giurgiu, ca persoană bănuită de săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, faptă sesizată poliţie la data de 11 aprilie 2023 de către o femeie din Abrud. Din cercetări a rezultat că, la începutul lunii aprilie 2023, bărbatul ar fi postat pe internet, sub o identitate falsă, un anunţ prin care oferea spre vânzare obiecte de îmbrăcăminte, context în care ar fi primit o comandă de la reclamantă, în valoare de 620 de lei, însă, în loc de articolele vestimentare promise, ar fi expediat haine uzate şi bidoane goale de vopsea”, a transmis IPJ Alba pentru sursa citată.
Cu ajutorul polițiștilor, femeia și-a recuperat cei 620 de lei. Pentru fapta sa, tânărul este cercetat pentru înșelăciune.
Foto: pixabay