Poliţiştii mehedințeni au acţionat, în ultimele 48 de ore, pentru impunerea respectării legislației rutiere și prevenirea accidentelor de circulație. Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulaţia pietonilor, bicicliștilor, depăşirea, acordarea de prioritate, constatând 303 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Au fost sancţionaţi 66 de conducători auto care au depăşit viteza legală pe diferite sectoare de drum și 45 care nu au purtat centura de siguranţă. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 117.000 lei.
Au fost reţinute în vederea suspendării sau anulării 29 de permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare. Pentru contracararea aspectelor negative în trafic şi prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţia rutieră va continua acţiunile şi controalele pe sectoarele de drum din municipiu și județ.
Astfel, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat, sâmbătă, în trafic, un bărbat de 25 de ani, din Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Mihai Viteazu, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, fără a poseda permis de conducere. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tot sâmbătă, la ora 19.44, polițiștii Poliției municipiului Orșova au depistat, în trafic, un tânăr de 20 de ani, din orașul Orșova în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, km 358, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.
”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă pentru substanța cannabis, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice”, potrivit IPJ Mehedinți.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Duminică dimineața, polițiștii Secției Poliție Rurală Șimian au depistat, în trafic, un tânăr de 17 ani, din comuna Devesel, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 B în localitatea Burila Mare, fără a poseda permis de conducere. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că minorul a preluat autoturismul în cauză, de la locuința de domiciliu, fără ca tatăl său, să cunoască acest aspect. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt la plângerea prealabilă.
Tot duminică, la ora 08.05, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, în trafic, un bărbat de 47 ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 A, în localitatea Cujmir, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
”Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, spun polițiștii. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au depistat, duminică, un bărbat de 34 de ani, din orașul Orșova, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Porțile de Fier, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive. Conducătorul auto a fost cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă pentru substanța cannabis, acesta refuzând recoltarea de probe biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Și tot în Orșova, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au depistat, duminică, un bărbat de 29 de ani, din orașul Orșova, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul 1 Decembrie 1918, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.
”Conducătorul auto a fost cu aparatul DrugTest care a indicat o valoare pozitivă pentru substanțele cannabis și amphetamine, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice”, potrivit IPJ Mehedinți.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.