luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un copil de 14 ani, prins la volan în timp ce se plimba prin Craiova

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au acționat, ultimele 48 de ore, pe principalele drumuri din județ, pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive şi pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de indisciplina pietonilor şi a bicicliştilor.

Au fost legitimate și verificate peste 360 de persoane, fiind controlate și 320 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 297 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 86.000 de lei. Totodată, au fost reținute 60 de permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate și 5 infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, un minor, de 14 ani, din municipiul Craiova, este cercetat penal după ce a fost prins de polițiști în timp ce se afla în trafic, la volanul unui autoturism.

”În cursul zilei de 23 mai a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au depistat un minor, de 14 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Decebal, din municipiul Craiova. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule”, potrivit IPJ Dolj.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, polițiștii doljeni au depistat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Urzicuţa, în timp ce conducea un autoturism, radiat din circulaţie, pe Bulevardul Dacia, din municipiul Craiova.

”În cursul zilei de ieri, 24 mai, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un tânăr, de 21 de ani, din comuna Urzicuţa, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dacia, din municipiul Craiova. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că autoturismul condus figurează ca fiind radiat din circulaţie din data de 22.05.2023”.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Politica