miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Alte opt bănci din România, sancționate de ANAF

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a încheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 lei, informează instituţia printr-un comunicat.

„În cadrul activităţii sale de supraveghere a pieţei, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a continuat seria de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu şi lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valută, precum şi dacă elementele prevăzute în condiţiile contractuale respectă drepturile consumatorilor”, se menţionează în comunicat.

Cele opt bănci sancţionate sunt Exim Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank şi Vista Bank.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La cei opt operatorii economici financiari bancari controlaţi ANPC a identificat fapte contravenţionale, respectiv practici comerciale înşelătoare săvârşite de aceştia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat şi 75% dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă, subliniază sursa citată, scrie hotnews.ro

„Aşa cum am mai spus, acţiunea va continua. Încă opt bănci au fost sancţionate pentru ceea ce Autoritatea noastră consideră un raport nedrept între acestea şi consumatori. Aşa cum am mai arătat, astăzi sunt situaţii dramatice în viaţa celor care la un moment dat şi-au luat un credit”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Potrivit acestuia, „povara financiară nu se poate ascunde după aparente justificări matematice. Dacă 1 + 1 este o operaţiune foarte corectă, aceeaşi adunare poate să reprezinte un minus enorm în viaţa unor familii. Procentele aparent infime au în spate inclusiv vânzări ale creditelor neperformante către recuperatorii de creanţe. Dar şi aşa, cei „doar” 2% reprezintă un număr însemnat de consumatori aflaţi în imposibilitatea de a-si plăti ratele şi de a duce un trai decent. Dacă pentru unii s-a calculat un grad de suportabilitate, fără a fi măcar chemaţi la un dialog, cred că este momentul ca întreaga situaţie să fie reevaluată. Mă cutremură să văd insensibilitatea celor care neagă astăzi realitatea”, spune Constantinescu.

Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv opt amenzi în valoare de 400.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

„Aplicând această măsură, consumatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre părţile contractului, dar se şi asigură echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înşelător”, precizează sursa citată.

Politica