duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

„Medicament-minune”, la vânzare pe internet. Medicii avertizează că este o înșelătorie

Oamenii sunt ademeniți cu presupuse medicamente care desfundă vasele de sânge și rezolvă toate problemele de sănătate. Mai grav este că site-ul se folosește de antetul unui cunoscut site de știri, dar și de imaginea unui cardiolog, ca să obțină credibilitate. Mai mult, inventează inclusiv un institut de patologie cardiovascular, pe seama căruia pune descoperirea și dezvoltarea unei substanțe, la rândul ei fictive.

Medii spun că este o mare înșelătorie și îi sfătuiesc pe cei care l-au cumpărat deja să nu folosească medicamentul.

„Din păcate, este o mare înselătorie, căreia îi pot cădea victimă pensionarii și, nu numai, orice fel de persoană. Totul a început pe 19 mai, vinerea trecută, când un domn mi-a solicitat o consultație, să-l sfătuiesc cum să ia acest medicament, un medicament miraculos ce desfundă, spune el, toate vasele. Am cerut și eu link-ul și când m-am uitat am fost îngrozită. Eu, în primul rând, că nu fac, și niciun coleg de-al meu, dintre cei citați, oameni de cu totul alte specialități, de exemplu profesorul Irinel Popescu, care face transplant hepatic și nu tratează hipertensiune. Se folosesc de numele unor medici, unor profesori universitari. Nici măcar nu știu să scrie corect Universitatea Carol Davila, scriu cu „k”, și așa mai departe, iar toate informațiile care sunt date sunt eronate și false. Folosesc un limbaj cu totul și cu totul neadecvat, neștiințific, și care fac aduc, în felul acesta, un mare prejudiciu oamenilor. Când m-am uitat la prețul care este în interviul ce mi se atribuie este menționat 2.100 de euro per pachet. Mi s-a părut ceva de science-fiction pentru un medicament care nu există”, a declarat, pentru Digi24, Maria Dorobanțu, medic primar cardiolog.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Medicul a explicat că sunt foarte multe minciuni pe site, printre care și invenția unui institut.

„Inventează un institut. Nu există un asemenea institut de patologie cardiovasculară. Sunt institute care se numesc altfel, de boli cardiovasculare, dar nu cum au spus dânșii și care au inventat acest medicament. Apoi, o mare minciună este acest medicament care are un efect miraculos și toate, absolut toate, cristalele de calciu, plăcile de aterom, tot ce înseamnă ateromatoză, care este prezentă și de la vârste tinere, toate aceste modificări sunt distruse aproape instantaneu și oamenii, practic, devin din persoane vârstnice bolnave, oameni tineri. Amestecă tot felul de informații, inclusiv de potență, care se atribuie acestui medicament. Totul este o minciună și o escrocherie de la un capăt la altul”, a mai spus Maria Dorobanțu, potrivit digi24.ro

Întrebată ce trebuie să știe cei care au cumpărat de pe acest site, medicul le-a transmis să nu folosească medicamentul.

„Să nu folosească medicamentul, pentru că nu știm ce conține. Orice medicament, care este recomandat, este un medicament care are în spate studii clinice. Oricum, fiecare medicament are și efecte adverse, dar ce este până la urmă preponderent este eficiența și orice medic discută cu pacientul despre toate fațetele oricărui medicament. De foarte multe ori, astfel de medicamente care au o compoziție necunoscută pot să dea efecte adverse care să pună viața omului care le folosesc în pericol”, a mai explicat medicul.

Politica