joi, ianuarie 9, 2025

Ultima ora

Sport

VIDEO/ Doi bărbați cu mandate de arestare, prinși de polițiștii mehedințeni

Un bărbat din județul Tulcea, urmărit la nivel național pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de Judecătoria Măcin, a fost prins, miercuri de polițiștii mehedințeni. De asemenea, un alt bărbat, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost reținut de polițiștii din Orșova. Cei doi au fost încarcerați în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.

”La data de 10 mai a.c., ora 15.40, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat și reținut un bărbat de 34 de ani, din județul Tulcea, urmărit la nivel național pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de Judecătoria Măcin”, transmite IPJ Mehedinți.

Totodată, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au depistat și reținut un bărbat de 32 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisorea de Curtea de Apel Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bărbatul de 34 de ani a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar cel de 32 de ani la 8 ani și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate.

Cei doi bărbați au fost încarcerați în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.

Politica