Un doljean a fost arestat pentru trafic de persoane și proxenetism. Șase femei i-au căzut victime timp de 10 ani.
Este vorba despre un tânăr, de 31 de ani, din comuna Calopăr. Anchetatorii au făcut percheziții la casa acestuia, de unde au ridicat înscrisuri, mijloace de probă și sume de bani.
Din 2013 și până în prezent, doljeanul le-ar fi determinat pe tinere să se prostitueze pe stradă în Italia, precum și în cluburi și case de toleranță din Italia, Germania, Belgia, Elveția, Austria și Finlanda, sumele de bani astfel obținute, între 1.000 și 2.000 de euro pe zi, fiind însușite de acesta.
„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 31 de ani, din comuna Calopăr, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Astfel, la data de 4 mai a.c., a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința acestuia, fiind ridicate înscrisuri, mijloace de probă și sume de bani.
Din cercetări a reieșit că, din 2013 până în prezent, folosindu-se de metoda „lover boy”, iar, ulterior, prin exercitarea de acte de violență fizică și verbală, bărbatul ar fi exploatat sexual șase tinere, trei din județul Dolj, iar alte trei din București, Olt și Brăila.
Acesta le-ar fi determinat pe tinere să practice prostituţia stradală în Italia, precum și în cluburi și case de toleranță din Italia, Germania, Belgia, Elveția, Austria și Finlanda, sumele de bani astfel obținute, între 1.000 și 2.000 de euro pe zi, fiind însușite de bărbat.
Cel în cauză a fost condus la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz a emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul zilei de 5 mai a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile. La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, potrivit IPJ Dolj.