Lucrările de reabilitare a clădirii în care funcționează clinicile de Oncologie și Dermatologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova sunt la stadiul de 80%. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, după o vizită făcută la fața locului.
„Am mers pe șantier pentru a discuta cu reprezentanții constructorului despre graficul de execuție și lucrările care au mai rămas de realizat.În acest moment, se lucrează la finisajele interioare, la montarea ferestrelor din aluminiu, la instalațiile electrice interioare și se montează recuperatoarele de căldură. Simultan, se lucrează în exterior la trotuarele perimetrale și la scara de evacuare.Proiectul de reabilitare a clădirii este finanțat cu fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de 2,8 milioane de euro”, potrivit lui Cosmin Vasile.