Polițiștii gorjeni împreună cu personalul silvic din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu-Vâlcea și Direcției Silvice Gorj au efectuat controale. Aceștia au aplicat 63 de amenzi, în cuantum de 64.500 de lei, iar ca măsură complementară au fost confiscați peste 368 de metri cubi de material lemnos.
„În data de 26 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au desfășurat o acțiune în domeniul silvic, împreună cu personalul silvic din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu-Vâlcea și Direcției Silvice Gorj, pentru verificarea legalității depozitării, prelucrării și transportului de material lemnos.
În urma activităților efectuate, au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 64.500 de lei, iar ca măsură complementară au fost confiscați peste 368 de metri cubi de material lemnos.
De asemenea, polițiștii au verificat 30 de mijloace de transport material lemnos, fiind reținute 3 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare. În urma activităților de prevenire și combatere a tăierilor ilegale de arbori, a fost constatată în flagrant o infracțiune de tăiere ilegală de arbori și sustragere de material lemnos.
Facem precizarea că și în perioada următoare vor fi derulate acțiuni și controale pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice”, potrivit IPJ Gorj.