Consilierii județeni au aprobat alocarea a nu mai puțin de 1,4 milioane de lei pentru unitățile de cult din județul Olt. Mai exact, potrivit proiectului CJ, este vorba despre 319 unități de cult din întreg județul. Reprezentanții bisericilor, parohiilor, mănăstirilor, au avut timp până la data de 31 martie să solicite finanțare, iar aceasta a fost aprobată.
Potrivit ghidului solicitantului, banii solicitați de lăcașele de cult pt fi folosiți, în mare parte, pentru lucrări de reparații, de construcții, dar și pentru servicii socio-medicale. Deasemenea, și lucrările destinate picturilor pot fi realizate din acești bani.
CJ Olt a finanțat aceste unități de cult în baza unui proiect și a punctajului realizat de fiecare unitate în parte. Suma alocată pentru biserici și nu numai, este similară cu suma livrată de către CJ Olt și în anul 2021, când tot 1,4 milioane de lei au fost direcționați către lăcașurile de cult.
În tot acest timp, zeci de biserici din județ sunt considerate în pericol de incendiu, acestea neavând autorizații ISU. Numai în ultimul an, pompierii au aplicat 66 de sancțiuni, cele mai multe pentru lăcaşe de cult din: Slatina (15 sancțiuni), Perieti (5), Corabia (4), Scorniceşti (4), Calui (4), dar şi din: Caracal, Bals, Piatra-Olt, Optaşi-Măgura, Obarsia, Brâncoveni, Pleşoiu, Radomireşti, Pärscoveni, Slătioara, Rusăneşti, Redea, Särbii- Magura, Vulturesti, Tia Mare, Valea-Mare, Stoenesti, potrivit realitateaoltului.ro