duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Rotaru regretă că l-a împrumutat pe Markovic la Clinceni

CSU Craiova a câștigat meciul cu Sepsi, după golurile marcate de către Crețu, în minutul 49, respectiv Markovic, în minutul 66. Ulterior, Mihai Rotaru a ținut să îl laude pe atacantul lui Neagoe, despre care s-a spus de mai multe ori că ar fi gras.

Patronul alb-albaștrilor spune că Markovic nu are kilograme în plus. Mai mult decât atât, Rotaru recunoaște faptul că a greșit atunci când l-a împrumutat pe fotbalist la Clinceni, în urmă cu trei ani.

„Viaţa extrasportivă este exemplară la Markovic şi ăsta este un zvon care, dintr-un bulgăre, s-a făcut ditamai bulgăroiul. Viaţa lui extrasportivă este incredibilă. Este pentru prima data in istoria clubului Universitatea Craiova, de când sunt eu la echipă, în care, la cântarul de joi dimineaţă, noi facem un cântar neanunţat pe săptămână, nu am avut niciun jucător peste greutate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Greutatea peste 600 de grame se plateste cu 600 de euro, peste un kilogram şi jumătate cu 1200 de euro. Markovic este de peste şapte luni de zile în greutate, nu avem probleme cu asta. Nu au existat probleme extrasportive la Markovic, în sensul de nopţi pierdute sau alte probleme de acest gen, a avut probleme cu greutatea, e adevărat. Marea noastră greşeală a fost să îl lăsăm să plece la Clinceni acum trei ani de zile”, a spus Mihai Rotaru, la Prima Sport.

Politica