miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Elevii vor putea fi exmatriculați pentru abateri grave

Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor a decis, vineri, la dezbaterea proiectului legii învăţământului preuniversitar, ca elevii din învăţământul obligatoriu să poată fi exmatriculaţi în situaţii grave.

Proiectul propus de Guvern prevedea interzicerea exmatriculării preşcolarilor şi elevilor din învăţământul obligatoriu.

Potrivit amendamentului PSD, PNL şi minorităţi aprobat în comisie, „exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învăţământului obligatoriu poate fi realizată numai în situaţii grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spaţiul şcolar, în vederea protejării dreptului la educaţie al celorlalţi beneficiari primari”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare şi contestaţie”, mai prevede textul aprobat.

Un elev care a fost exmatriculat de la o unitate de învăţământ poate fi reînmatriculat ulterior la o altă şcoală, a precizat, vineri, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, scrie digi24.ro

Potrivit ministrului, amendamentul votat vineri de Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, potrivit căruia elevii din învăţământul obligatoriu pot fi exmatriculaţi în situaţii grave, va avea o procedură care va permite dreptul la contestaţie.

„Acest amendament permite exmatriculare pentru cazurile extrem de grave, sigur, cu o procedură care să asigure dreptul la contestaţie, dreptul la apărare etc. şi sigur că această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învăţământ şi, sigur că da, după ce există un program în care să existe consiliere, să existe ajutorul necesar pentru îndreptarea comportamentului. Considerăm însă că, având în vedere situaţiile din ultimele luni de violenţă în şcoală, trebuie să avem prevederi. Ne-am uitat şi la ceea ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene care, chiar dacă învăţământul este obligatoriu şi garantat, au această posibilitate de exmatriculare din unitatea de învăţământ pentru cazurile cele mai grave”, a declarat Deca la Parlament, unde participă la şedinţa Comisiei de învăţământ.

Ministrul a menţionat că decizia privind reînmatricularea în acelaşi an şcolar sau în cel următor va fi stabilit „prin legislaţie secundară”, pentru că fiecare caz este aparte.

Deputaţii din Comisia de învăţământ au aprobat, cu acordul ministrului Educaţiei, Ligia Deca, mai multe amendamente, cele mai multe propuse de PSD. Unul dintre amendamentele acceptate prevede modificarea numărului minim de elevi şi preşcolari de la care se organizează şi funcţionează unităţile de învăţământ.

În sens sens, la propunerea PSD, grădiniţele şi creşele vor putea funcţiona cu un număr minim de 140 de preşcolari şi/sau antepreşcolari, faţă de 150 cât se propune în proiectul Guvernului, iar unităţile de învăţământ postliceal vor putea funcţiona cu un număr minim de 100 de elevi.

Totodată, potrivit textelor propuse de Guvern, unităţile de învăţământ vor putea funcţiona cu minimum 300 elevi, cele de învăţământ liceal şi tehnologic dual, cu minimum 80 elevi şi 50 de elevi în cazul unităţilor de învăţământ special. Unul dintre articolele mai dezbătute a fost cel privind formele de organizare a învăţământului, reprezentanţii PSD propunând să fie şi varianta învăţământului la domiciliu, dar ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a respins această variantă.

„Nu considerăm că homeschooling este o opţiune fericită pentru asigurarea învăţământului în acest moment”, a precizat Deca. Deputaţii din Comisia de învăţământ au început, joi, dezbaterile pe amendamentele depuse la acest proiect.

Politica