marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Moarte suspectă chiar în timpul declarațiilor la Poliție

Vineri, 1 aprilie a.c., vâlceanul Marian Bărbulescu a fost bătut de un alt cetățean, pe fondul unei discuții aprinse între cei doi, în parcarea supermarketului Lidl din Râmnicu Vâlcea – Cartier Ostroveni. Într-un final, el a sunat la 112 pentru a sesiza Poliția și un echipaj a venit la fața locului, apoi i-a însoțit la sediul poliției municipale, la fel și agresorul său. În timp ce erau dădeau declarații în fața oamenilor legii, lui Marian Bărbulescu i s-a făcut rău și, susțin surse din cadrul IPJ Vâlcea. Polițiștii solicitat ajutor medical la Ambulanță. Echipajul medical a încercat fără succes să îl resusciteze pe bărbat, fiind nevoiți să declare decesul acestuia. Medicii legiști au stabilit, după necropsie, că bărbatul ar fi suferit un infarct pe fondul unor afecțiuni medicale mai vechi. S-a deschis un dosar penal cu privire la fapte, dar a fost inițiată și o anchetă în cadrul IPJ Vâlcea.

Comunicarea Poliției:
“La data de 1 aprilie a.c., Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că acesta a fost agresat de către un alt bărbat.
Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că, în cursul aceleiaşi zile, în parcarea unei societăţi comerciale din municipiul Râmnicu Vâlcea, pe fondul unor neînţelegeri, cei doi bărbaţi s-ar fi agresat fizic şi verbal. Aceştia au fost invitaţi la sediul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru clarificarea aspectelor sesizate şi lămurirea situaţiei de fapt, dar, la scurt timp, unul dintre cei doi a acuzat stări de rău.
A fost solicitată intervenţia unui echipaj medical care i-a acordat îngrijiri medicale şi i-a efectuat manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, constatându-se decesul acestuia.
În urma efectuării necropsiei de către Serviciul de Medicină Legală, s-a stabilit faptul că decesul persoanei în cauză a survenit din cauza unor afecţiuni medicale.
În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe (referitor la starea conflictuală sesizată) şi ucidere din culpă (moarte suspectă)”.

Politica