România este în topul european al risipei alimentare, chiar dacă, peste patru milioane trăiesc în sărăcie, conform datelor Institutului Național de Statistică.
După marile sărbători, parte multă din mâncarea cumpărată ajunge la gunoi.
Două milioane și jumătate de tone de alimente aruncă țara la gunoi, conform ministerului Agriculturii. Comisia Europeană susține-n raportări că este vorba de 5 milioane de tone pe an. Se face risipă mai ales după marile sărbători religioase. După Crăciun și Paște, cam 80 la sută din deșeurile colectate de societățile de salubritate sunt resturi alimentare. Statisticile reflectă însă situația din orașe, scrie digi24.ro
La țară arareori ajunge mâncarea la gunoi. Lipsurile și cumpătarea încheagă o altă filosofie a hranei. Se gătește cam cât se consumă. Dacă rămâne se împarte pentru rudele decedate. Ce se învechește ajunge la porci și la câini.
În vremea risipei alimentare de la orașe peste patru milioane de români trăiesc în sărăcie. Mulți sunt copii. Conform datelor Eurostat, peste 40% dintre copiii români sunt cei mai săraci din Uniunea Europeană