Polițiștii doljeni au confiscat peste 22.000 de țigarete

Grosu Claudia

Polițiștii doljeni au depistat 22.800 de țigarete fără timbru fiscal, la o societate comercială din comuna Galicea Mare. Întreaga cantitate a fost confiscată. Pe numele administratorului, un bărbat de 75 de ani, din localitate, a fost întocmit dosar penal.

„În seara zilei de 15 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Giubega, în urma unui control efectuat la o societate comercială din comuna Galicea Mare, au identificat, în incinta societății, cantitatea de 22.800 de țigarete fără timbru fiscal. Întreaga cantitate de ţigarete a fost indisponibilizată de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

Pe numele administratorului societății, un bărbat de 75 de ani, din localitate, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, prevăzută de codul vamal”, potrivit IPJ Dolj.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol