Cum să controlezi carnea înainte să o cumperi
Inspectorii DSV Vaslui au făcut controale în piaţă şi au descoperit carne de câine vândută la standuri, în loc de carne de miel. Chiar înainte de Paşte, românii au avut parte de astfel de surprize.
Nu au fost comunicate încă sancţiunile pentru comercianţii care au fost prinşi făcând acest lucru, potrivit cancan.ro. Cei de la Direcţia Sanitar Veterinară au lansat imediat un avertisment în acest sens, pentru ca oamenii să verifice de două ori când îşi fac cumpărăturile.
„Siguranța alimentară a populației este o preocupare constantă a Autorității. Cu atât mai mult, în acestă perioadă, majoritatea acțiunilor instituției s-au concentrat pe acest obiectiv, iar controalele inspectorilor noștri, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, au fost intensificate.
În acest sens, atenționăm consumatorii că pentru a fi în conformitate cu normele sanitar-veterinare, carcasa de ovine (adulte sau miel) trebuie să prezinte întotdeauna capul și organele interne nedetașate, precum și ștampila oficială de control sanitar veterinar aplicată lizibil pe fiecare spată și pe pulpe”, au spus reprezentanţii DSV.
Cum să controlezi carnea înainte să o cumperi?
Nu achiziţionaţi carnea de la negustorii ambulanţi, care vând marfa la marginea drumurilor, ori în locuri neamenajate şi care nu au o autorizaţie pentru comerţ.
Luaţi carne doar dacă pe ambalaj este aplicată în prealabil în mod lizibil marca de sănătate. Fără etichete nu trebuie niciodată să o achiziţionaţi.
Cel mai sigur lucru pe care îl puteţi face este să cumpăraţi carnea de miel şi derivatele din carne doar de la unităţi care sunt înregistrate sanitar veterinar pentru astfel de comerţ şi care pot fi controlate de către reprezentanţii DSV.