Un bărbat de 60 de ani din orașul Scornicești, județul Olt s-a ales cu o amendă usturătoare după ce a abandonat patru pui de câine pe o stradă din localitate. Oamenii legii n-au avut milă de bărbatul care, n-a avut la rândul său milă de animale și i-au aplicat o amendă de 12 mii lei.
„La data de 13 aprilie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că o persoană ar fi abondonat 4 câini pe strada Tudor Vladimirescu, din orașul Scornicești, județul Olt.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au indentificat persoana în cauză, respectiv un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din orașul Scornicești, județul Olt.
În cauză, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 12.000 de lei, pentru abandonarea și/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor”, potrivit IPJ Olt.








