sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Direcția de programe externe din CJ se joacă în continuare cu cifrele. Avantaj pentru operatorii de salubritate!

Strecurate chiar de autorități administrative, diferențele dintre numărul real de beneficiari și cantități estimate și cifrele din documentațiile care stau la baza planurilor de gestionare a deșeurilor pe județe și localități aduc frecvent operatorilor profituri necuvenite, din banii populației. Și, mai ales, imense. Zeci de cazuri au fost semnalate de presă, de ani de zile. De asemenea, au fost sancționate la finanțare chiar și de către autoritățile de management de nivel național și european în domeniu. Dar, șefii politici ai județelor și localităților continuă imperturbabili modul de operare, la adăpostul indolenței instituțiilor de control.

Direcția Generală de Programe și relații Externe din cadrul CJ Vâlcea a venit, din nou, în fața aleșilor județului cu o documentație penibilă în spatele titlului pompos de proiect de hotărâre – “Plan județean de gestionare a deșeurilor în județul Vâlcea 2019 – 2025 ACTUALIZAT”. Partea din presă atentă la actul administrativ a atras atenția public, în mod repetat, încă din 2019 (de fapt, cu mult înainte), că documentul a pornit de la date și indicatori contradictorii și a continuat la fel pe tot parcursul pașilor procedurali în fiecare an. La fel s-a întâmplat și marți, 11 aprilie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vâlcea. Cu completarea listei Centrelor de colectare a deșeurilor prin Aport Voluntar (CAV), documentul OFICIAL însumează peste 430 de pagini și numai actualizat nu este! Conține o sumedenie de date inexacte, indicatori contradictorii sau depășiți, de ani de zile, ordine haotică a formularelor etc. Situația a fost sancționată și de grupul consilierilor județeni ai PNL, care s-au abținut de la votarea punctului de pe ordinea de zi. Totuși, proiectul a fost susținut de voturile aleșilor majorității PSD-PER. Partea dureroasă este că încercările de obținere a unor finanțări prin PNRR pentru realizarea obiectivelor, fie ele și parțiale, se vor lovi iarăși de greutăți, că să folosim un termen elegant, fix din cauza impreciziei documentației elaborate de direcția amintită. Și, apoi, ne vom mira de ce, iar unii vor arunca vina pe Comisia Europeană, ca de obicei.

Zeci de mii de beneficiari, trecuți din burtă în documentație

“Este un proiect începând cu anul 2019. Noi ne aflăm acum în anul 2023. Prin acest proiect se stabilesc principalele linii directoare ale evoluției, considerăm că va fi o evoluție a colectării deșeurilor în județul Vâlcea, pentru perioada care urmează, până în 2040, foarte probabil. Dar, pornim de la o premisă greșită, din punctul nostru de vedere și anume că populația din 2019 trebuie luată în calcul. Vedem cu toții datele care ne-au venit în urma recensământului de acum un an și nu mai putem vorbi de o populație a județului Vâlcea de 371.000 de locuitori, cum era în 2011, nici măcar cum era în 2019 (estimată – n.r.), de 355.000 de locuitori. Ulterior, la o altă pagină din document, ni se spune că populația județului ar fi de 392.000, ca și cum ar fi crescut, adică. Considerăm că situația în care ne aflăm în acest moment nu concordă cu datele demografice prezentate în acest document, coroborat cu cantitățile planificate de colectare a categoriilor de deșeuri municipale, fie că vorbim de deșeuri menajere, deșeuri similare, deșeuri din care se obține compostul, din grădini și parcuri, deșeuri din piețe, stradale, generate și necolectate… Datele pe care noi le-am putut analiza nu concordă cu situația din teren, din localitățile din județ. De asemenea, urmărim și prevederile legislative, noi aprobăm în aprilie niște obiective care trebuiau îndeplinite fie în anul 2020, fie în 2021, sau chiar în acest an. Spre exemplu, în 2021, toată populația județului Vâlcea trebuia conectată la serviciul de salubrizare. Creșterea etapizată a gradului de pregătire pentru reutilizarea și reciclarea deșeurilor municipale. Aici trebuia, în 2020, minim 50% din cantitatea totală generată, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile menajere, să fie colectate. Anul 2023, la fel. Biodeșeurile trebuie să fie separate și reciclate la sursă, sau colectate separat și să nu se amestece cu alte tipuri de deșeuri. De asemenea, față de anul 1995, trebuia să fie redusă cu 35% cantitatea de deșeuri municipale biodegradabile depozitate. Noi nu avem, evidențiată în documentația proiectului, o dovadă certă că aceste cantități s-au redus cu 35%”, a precizat consilierul județean Victor Popescu, liderul grupului PNL din CJ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit INS, populația județului Vâlcea din prezent este de sub 342.000 de locuitori, dar autoritățile locale preferă o estimare de 355.000 de locuitori în toate documentele elaborate, echivalentul estimat de INS în 2012, de fapt. Cifre de referință privind declinul populației județului: 413.000 locuitori – conform recensământului din 2002, 371.000 – după recensământul din 2011. 362.000 locuitori – conform recensământului din 1956.

Andreea Popescu: “Nu actualizăm Planul pentru că nu ni se cere, l-am completat cu CAV-urile doar pentru că a fost cerința finanțatorului”

Șefa direcției este Andreea Popescu, șefă de serviciu în cadrul ei fiind Monica Gutău, nora edilului-șef al municipiului reședință de județ. Ambele cu salarii, fără bonusuri, de pete 10.000 de lei lunar. Directoarea Andreea Popescu susține, senină, că nu este în atribuția direcției pe care o conduce să actualizeze permanent, cu date exclusiv la zi, documentele cu care vine în plenul CJ pentru votul aleșilor județului. Ba, și strecoară obraznic-aluziv că aleșii, dar și reprezentanții societății civile, nu ar fi citit documentația, în condițiile în care ea este citită, oricât de voluminoasă ar fi și înțeleasă exact așa cum scrie și semnează inclusiv funcționara, negru pe alb.

“S-a creat o confuzie. Noi azi nu aprobăm un Plan de gestiune actualizat al deșeurilor la nivelul județului, ci doar completat cu lista CAV-urilor, acele Centre de Aport Voluntar. (…) Noi practic am introdus în acest plan județean de gestionare a deșeurilor, ca să putem accesa prin PNRR proiectele pentru centrele de aport voluntar, lista proiectelor de CAV-uri. Nu s-a avut intenția actualizării planului județean de gestionare (atunci, de ce inițiatorul proiectului, președintele CJ, nu l-a denumit COMPLETARE? – n.r.) Singura modificare este introducerea acelor 13 centre (de fapt, apar 15 – n.r.) pe care noi le-am depus pe PNRR, era o condiție obligatorie. Au mai fost localități care ne-au cerut asta, spre exemplu Bălceștiul, cu care va trebui din nou să revenim la vot (în mod normal, ar fi trebuit să le introduceți deja – n.r.), să modificăm planul județean. (…) Referitor la datele de populație și la cantitățile de deșeuri, vreau să vă anunț că, în acest moment, se elaborează documentația de atribuire și studiul de oportunitate pentru delegarea serviciului de salubritate. Este un contract în curs și în cadrul acelui contract toate datele vor fi actualizate. Adică ceea ce înseamnă licitațiile de operare se vor face pe datele statistice existente și pe cantitățile de deșeuri reale. Noi nu avem cum, la fiecare modificare legislativă (care fiecare?!? – n.r.), să modificăm toate programele și planurile strategice care sunt aprobate la nivelul Consiliului Județean. (Dar, să cereți votul, repetat, pe forme neactualizate și contradictorii, în plin avânt al digitalizării, puteți – n.r.) (…) Era o condiție obligatorie în ghidul solicitantului pentru centrele de aport voluntar, am spus 13 centre pentru că doar pentru că atâtea a depus consiliul județean în acordurile de parteneriat pe care dumneavoastră le-ați votat (când? – n.r.), aici sunt introduse 15 ca și planificare strategică (săptămâna viitoare vor fi 16? – n.r.). Este un plan actualizat doar cu centrele de aport voluntar pentru că aceasta a fost cerința finanțatorului și altfel nu puteam să depunem. Nici nu aveam cum să facem toate actualizările și nici nu este necesar, pentru că nu avem încă o solicitare în sensul ăsta”, a susținut Andreea Popescu.

CAV-urile sunt centre de colectare fără plată pentru anumite deșeuri. Practic, cele mai importante pentru cetățeni!

Centrele de colectare a deșeurilor prin aport voluntar (CAV) sunt OBILGATORII, în sarcina autorităților, în conformitate cu legislația adaptată la directive europene și sunt destinate, fără plată, populației pentru a depozita, FĂRĂ PLATĂ, următoarele tipuri de deșeuri: deșeuri periculoase, deșeuri textile, deșeuri electrice și electronice mici, obiecte de uz casnic mari, hârtie și carton, lemn, mobilier, sticlă (geam, sticle, borcane), anvelope, metal, deșeuri de gradină, deșeuri din construcții diverse, moloz.
Pentru depozitare, centru de colectare prin aport voluntar(CAV) este dotat cu: cântar, containere pentru fiecare tip de deșeu, conform planului de situație. Ulterior amenajării lor, ele vor fi incluse în programul de salubrizare al operatorului desemnat prin licitație!
Prin documentul asumat de CJ Vâlcea, în forma inițială, centrele voluntare de colectare prin aport voluntar ar urma să fie realizate în: Râmnicu Vâlcea (populație estimată, în 2021, în documentația CJ, de 116.502 persoane, populație reală, conform INS, după sondajul din 2021, circa 93.000 de persoane); Drăgășani și patru commune limitrofe; Brezoi – Valea Lotrului; Berislăvești și 13 localități limitrofe; Cernișoara; Frâncești; Drăgoești; Glăvile; Gușoeni; Laloșu; Pesceana; Popești; Stoilești; Tetoiu; Vaideeni.

Surse:
DOCUMENT: pct13.pdf (cjvalcea.ro)
VIDEO, ședința CJ Vâlcea, de la minutul 31:50: https://fb.watch/jR7C-dSfFF/

Politica