luni, noiembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Începe faza națională a Olimpiadei de Istorie. Proba scrisă, marți, la CN “Alexandru Lahovari”

Municipiul Râmnicu Vâlcea găzduiește, în perioada 10-14 aprilie 2023, Olimpiada Națională de Istorie, un concurs de excelență care se adresează elevilor pasionați de trecut și istorie, disciplină pe care Nicolae Bălcescu o definea drept “cea dintâi carte a unei naţii”. Organizarea la Vâlcea a prestigiosului concurs este și o recunoaștere a meritelor catedrei, în cel mai județul cu cea mai veche atestare documentară. Faza Națională a Olimpiadei de Istorie se regăsește în lista evenimentelor deosebit de importante ce se desfășoară sub egida Ministerului Educației, obiectivul declarat al competiției fiind acela de a reuni, ca în fiecare an, cei mai buni elevi pasionați de trecutul și prezentul istoric.

“Suntem onorați să fim gazda fazei naționale a Olimpiadei de istorie, aici, în orașul în care, spre exemplu, s-a cântat pentru prima dată Imnul Național, în care veți putea admira  cea mai mare cupolă de vitralii din lume și în care s-a construit prima pistă de bob, din Romania în anul 1920. O urbe în care cultura, arta, învățământul sunt mereu la ele acasă”, transmite Inspectorul Școlar General ISJ Vâlcea, doamna prof. Mihaela Andreianu. Olimpiadele promovează valorile culturale și etice fundamentale, spiritul de fair-play, comunicarea interpersonală și competitivitatea, stimulează gândirea critică și creativitatea.

Președintele Olimpiadei Naționale de Istorie 2023 de la Râmnicu Vâlcea este Prof. univ. dr. habil. Silviu Miloiu, Prorector pentru Dezvoltare Instituțională și Relații Internaționale al Universității “Valahia” din Târgoviște.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Program bogat. Excursie la Culele Măldărești, Mănăstirile Hurezi și Bistrița, vizite la muzeu și Arhivele Naționale

Deschiderea festivă a Olimpiadei Naționale de Istorie este programată luni, 10 aprilie 2023, de la ora 17⁰⁰, la Sala de Spectacole a Consiliului Județean Vâlcea, aceasta fiind urmată de o ședință tehnică a membrilor Comisiei Centrale.

“La Olimpiada Națională de Istorie din acest an participă 334 de elevi din 41 de județe și municipiul București, proba scrisă urmând a se desfășura marți, 11 aprilie 2023, la Colegiul Național “Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea. Programul Olimpiadei Naționale de Istorie cuprinde vizitarea orașului de către elevii participanți și profesorii însoțitori, prezentare de carte, excursie la Culele Măldărești, Mănăstirile Hurezi și Bistrița, atelierele meșterilor olari, vizite la Arhivele Naționale din Vâlcea, Muzeul Județean “Aurel Sacerdoțeanu” Vâlcea, Expoziția de fotografie documentară și uniforme de epocă “Regele Mihai I și Regina-Mamă Elena. Exemple de credință, devotament și demnitate” de la Biblioteca Județeană “Antim Ivireanul” Vâlcea”, ne-a declarat doamna prof. Dana Samoilă – Inspector Școlar pentru Istorie și Științe Socio-Umane, ISJ Vâlcea.

Mai multe detalii despre Olimpiada Națională de Istorie 2023 de la Râmnicu Vâlcea puteți afla de pe siteul ONI2023, de unde puteți descărca Broșura ONI 2023, puteți audia Imnul ONI 2023, compus cu ocazia desfășurării la Râmnicu Vâlcea a Olimpiadei Naționale de Istorie, sau citi mesajele autorităților publice locale. Festivitatea de premiere va avea loc joi, 13 aprilie 2023, la Sala Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea.

Politica