Polițiștii doljeni au 12 noi colegi. Aceștia au absolvit în această lună Școala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, iar astăzi au fost repartizați pe funcții.
„Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, cuprinse între 9,65 și 9,28, pe funcţiile vacante existente, avându-se în vedere situaţia operativă înregistrată, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.Cei 12 agenți de poliție au fost repartizaţi în cadrul structurilor de ordine publică din mediul rural.Suntem mândri să avem în rândurile noastre tineri polițiști care și-au dovedit deja pasiunea pentru munca de poliție prin rezultatele foarte bune obținute în timpul școlii de agenți și suntem convinși că lucrând alături de profesioniști cu experiență din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, cariera lor profesională va cunoaște o evoluție și vor deveni în scurt timp polițiști de valoare.
Le urăm bun venit și mult succes în cariera profesională!”- IPJ Dolj