luni, octombrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

Obligate să se prostitueze. Erau „vândute” pe internet

Două fete de 16 și 17 ani au fost obligate să se prostitueze de trei tineri din Mehedinți. Aceștia le-au racolat prin metoda „loverboy”. Apoi le-au bătut și convins să practice prostituția, prin intermediul unor site-uri publice.

Cei trei au fost reținuți de polițiști.

„La data de 6 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Mehedinți, au pus în executare un mandat de percheziție, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din cercetări a reieșit că, în toamna anului 2022, doi tineri, de 16 și 23 de ani, ar fi racolat, prin metoda ,,loverboy”, două minore, de 16, respectiv 17 ani, în vederea exploatării sexuale.

În perioada decembrie 2022 – aprilie a.c., 3 bănuiți ar fi determinat, prin agresiuni fizice și verbale, cele două persoane vătămate minore să practice prostituția în folosul lor, prin intermediul unor anunțuri postate pe site-uri publice. În urma perchezițiilor, au fost descoperiți și ridicați 1.450 de euro, 6 telefoane mobile și articole vestimentare”, potrivi IPJ Mehedinți.

Politica