marți, noiembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Fostul premier italian Silvio Berlusconi suferă de leucemie

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, a fost diagnosticat cu leucemie, a declarat joi o sursă apropiată, citată de Reuters.

Declarațiile unei surse apropiate de Berlusconi, potrivit cărora fostul premier al Italiei ar suferi de leucemie, confirmă informațiile publicate de cotidianul Corriere della Sera.

Silvio Berlusconi a fost internat miercuri la terapie intensivă, la Spitalul San Raffaele din Milan.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit agenţiei de presă ANSA, Berlusconi a fost spitalizat în dimineaţa zilei de miercuri „pentru probleme cardiovasculare”, iar starea lui ar fi „în prezent stabilă”, scrie Agerpres.

Silvio Berlusconi, al cărui partid Forza Italia face parte din coaliţia ce susţine guvernul condus de Giorgia Meloni, şi-a înmulţit în ultimul timp internările în spital, precedenta fiind săptămâna trecută pentru examinări de control.

În aprilie 2021, a fost spitalizat mai mult de trei săptămâni, pentru „sechele (cauzate) de COVID-19” pe care l-a contractat în septembrie 2020.

Silvio Berlusconi suferise o operaţie dificilă pe cord deschis în 2016, apoi o operaţie pentru ocluzie intestinală, în primăvara lui 2019.

Politica