miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Sorin Cârțu, despre Neagoe: „Nu e un antrenor super-ofensiv”

Sorin Cârțu spune că el ar fi făcut o altă echipă în meciul cu CFR Cluj, dacă era în locul lui Eugen Neagoe. Președintele alb-albaștrilor a și explicat de ce ar fi luat decizii diferite. Tot Cârțu l-a caracterizat pe antrenorul de la CSU Craiova drept un tehnician echilibrat și nu unul super-ofensiv, așa cum ar vrea suporterii.

Neagoe e un antrenor pe care îl caracterizează echilibrul jocurilor, nu e un super-ofensiv, dar nici un defensiv. Ați văzut și schimbările pe care le face. Cu Baiaram, de exemplu, eu i-am și spus că l-aș fi băgat pe Roguljic, sau pe Crețu l-aș fi băgat de la început. Baiaram vine după operația de acum două luni, nu a făcut pregătirea de iarnă și încă nu e în ritm. A fost la națională, a contat și asta. În discuțiile pe care le-am avut cu Săndoi, i-am spus că poate s-a grăbit că l-a schimbat pe Ișfan. Și a zis că la pauză avea niște pungi de gheață la inghinali și că i-a fost frică. Era risc mare de făcut întindere. Iar la Baiaram a fost o contractură puternică, nu e vorba de întindere. El poate chiar să joace cu Farul”, a spus Sorin Cârțu, conform DigiSport.

Președintele trupei din Bănie așteaptă ca Alexandru Ișfan să intre într-o formă mai bună. Mihai Rotaru a investit în transferul mijlocașului, iar mulți se așteaptă ca acesta să fie noul Cicâldău, de la CSU. Totodată, Cârțu spune că are încă răbdare cu Elvir Koljic, sperând că vârful bosniac își va reveni la forma care l-a consacrat la Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ișfan, nu, la el e o leziune, nu-l avem pentru meciul cu Farul. Să știi că începuse bine jocul. Îl așteptăm încă, are calitate, poate că se omogenizează mai greu, este totuși o schimbare. Markovic e bine, e apt pentru partida de la Farul. Mă bucur că intră în concurență puternică cu Koljic. Cine e mai bun, să joace. Sunt decizii și decizii, dar e bine cum a intrat Koljic și e mai așezat în ultimul timp, de când i-a apărut și fetița, plus relația familială. Noi încă îl așteptăm pe Koljic după acea accidentare horror. Aia a fost voită, aia cu Mihalache”, a mai explicat Cârțu.

Politica