miercuri, noiembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Programul Regional 2021-2027, prezentat la Slatina

Peste 130 de reprezentanți ai primăriilor de municipii, orașe și comune au participat la evenimentul organizat de ADR Sud-Vest Oltenia la Slatina, împreună cu Consiliul Județean Olt. Le-au fost prezentate oportunitățile de finanțare prin Programul Regional 2021-2027.

„Este adevărat că Programul Regional se adresează, în principal, mediului urban și zonelor funcționale urbane, însă există suficiente fonduri și pentru mediul rural, pentru fiecare tip de unitate administrativ-teritorială. Este important ca dumneavoastră să știți ce tipuri de intervenții vor fi sprijinite și pentru care dintre acestea veți putea aplica astfel încât să reușiți să atrageți cât mai multe fonduri europene în municipiile, orașele sau comunele pe care le administrați”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.

La rândul său, Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, a afirmat: „După evenimentele de succes organizate în Dolj, Gorj, Vâlcea și Mehedinți, astăzi, a venit rândul județului Olt să primească vizita experților ADR Sud-Vest Oltenia. Se încheie, astfel, seria întâlnirilor cu autoritățile publice locale din regiune, în perspectiva finanțărilor viitoare și a oportunităților de dezvoltare cu bani europeni. Bineînțeles că astfel de întâlniri vor mai avea loc și de acum înainte, pentru că ne dorim să păstrăm o legătură permanentă cu partenerii și beneficiarii noștri. Mă bucur să văd o participare atât de numeroasă la acest eveniment, la fel ca și la celelalte întâlniri din regiune, pentru că asta dovedește interesul autorităților publice locale pentru atragerea de fonduri europene”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Întâlnirea de la Slatina a fost ultima din seria evenimentelor cu caracter informativ inițiate de ADR Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management, pe tema oportunităților de finanțare din Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, evenimente adresate autorităților publice locale din regiune, au anunțat reprezentanții Agenției.

Politica