Dosare penale pentru alcool și droguri la volan

Jurnalul Olteniei

Dosare penale pentru alcool și droguri la volan, în Dolj. În Dăbuleni, un șofer amețit, în vârstă de 72 ani, a fost urmărit de poliție pe străzile din oraș.

„In cursul zilei de ieri, 03 aprilie a.c., ora 17.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Dăbuleni au efectuat semnal de oprire conducătorului unei autoutilitare ce circula pe strada Alecu Russo, din localitate. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul poliţiştilor, s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi din orașul Dăbuleni, fiind ulterior blocat. La volanul autoutilitarei a fost identificat un bărbat, de 72 de ani, din orașul Dăbuleni, acesta prezentând halena alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive”, arată IPJ Dolj.

Pe de altă parte, un tânăr din comuna Moţăţei depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive.

„In seara de 03 aprilie a.c., ora 18.56, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești, au depistat un tânăr, de 31 de ani, din comuna Moțăței, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei, din municipiul Băilești.Întrucât acesta prezenta un comportament suspect, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanța cannabis. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, mai arată IPJ Dolj.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol