Scandal la Brebeni. Un bărbat a fost bătut de trei persoane, între care un copil de 15 ani. Victima, care ar fi un cioban, a ajuns la spital.
„La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 18:15, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în comuna Brebeni, ar fi fost agresat fizic de către mai multe persoane. La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coteana, care, din primele verificări, a stabilit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Brebeni, ar fi fost agresat fizic de către 3 persoane, respectiv un bărbat în vârstă de 35 de ani, o femeie în vârstă de 35 de ani și un minor în vârstă de 15 ani, toți din municipiul Slatina. În urma evenimentului, bărbatul de 47 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, fiind continuate cercetările în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.”-IPJ Olt