FCU Craiova a învățat pe toată lumea cu un joc spectaculos. Tridentul ofensiv Baeten, Bauza și Bahassa păreau că se distrează pe teren. Între timp, mijlocașul belgian s-a accidentat, trupa din Bănie a ratat calificarea în play-off, iar jocul nu mai este la același nivel.
Viorel Moldovan a fost foarte dezamăgit după ce a văzut evoluția alb-albaștrilor cu Petrolul. Antrenorul consideră că moralul echipei a fost foarte afectat, iar acest lucru se răsfrânge acum asupra jocului și, implicit, asupra rezultatelor.
„Adrian Mititelu încă nu a digerat ratarea play-off-ului. Echipa s-a prezentat cum s-a prezentat. Au început după play-out-ul, eu cred că încă există supărare. Când el se supără poate să ia anumite decizii, se ştie, mai ales în relaţia cu Napoli. O primă repriză insipidă, incoloră. A fost un atentat la adresa fotbalului, nu sunt prea multe lucruri de scos în evidenţă, doar ocazia lui Blănuţă. În a doua repriză, parcă FCU Craiova a încercat să pună presiune pe apărarea adversă. Jocul Petrolului se rezumă, aşa cum ne-a obişnuit, la o organizare bună defensivă. Cei de la Craiova mi s-au părut sufocați. Din punct de vedere fizic, i-am văzut în suferinţă. Poate pauza pentru naţională nu le-a prins bine”, a declarat Viorel Moldovan, potrivit Orange Sport.