Craiova. Șoferi prinși beți sau drogați la volan

Jurnalul Olteniei

Și în acest weekend, oamenii legii au depistat numeroși șoferi conducând sub influența drogurilor sau a băuturilor alcoolice.

Astfel, sâmbătă, 01 aprilie, polițiștii au depistat un tânăr, de 30 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Contraamiral Horia Măcellariu, din localitate, având o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat

”În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, potrivit IPJ Dolj.

Tot sâmbătă, 01 aprilie a.c., ora 19.45, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, de 36 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Caracal, din localitate.

”Întrucât acesta avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la substanţele cannabis și amphetamine. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice”, se arată în comunicatul poliției.

Și în această situație s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol