vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Peste 1000 de olteni s-au angajat de la începutul anului

Peste 1000 de olteni și-au găsit locuri de muncă de la începutului anului curent, conform AJOFM.

În primele doua luni ale anului 2023, prin intermediul Agenţiei Judeţeane pentru Ocuparea Fortei de Munca Olt, 1.054 persoane și-au găsit un loc de muncă, dintre acestea 465 au peste 45 de ani, 167 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 192 au între 25 și 35 de ani, iar  230  sunt tineri sub 25 de ani.

În funcţie de rezidenţă, 417 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 637  persoane sunt din mediul rural.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe au studii liceale (403), urmate de cele cu studii gimnaziale (271), profesionale (187), 61 fiind cu studii universitare.

”Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt in primele doua luni ale anului 2023, 530 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Olt.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele doua luni ale anului 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3.606  persoane.” transmite AJOFM Olt.

Politica