Elevii aduc bețișoare parfumate în școli pentru a ascunde mirosul de canabis. Dezvăluirea a fost făcută de șefa Agenției Naționale Antidrog (ANA), Ramona Dabija, într-o dezbatere la Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor, care a avut loc marți.
„Avem o școală din București unde copiii aprind bețișoare parfumate în clasă pentru că vine doamna de la ANA nu pentru că intră profesorul de la școala respectivă și miroase a canabis.
Avem cazuri în România de copii care consumă și fac abuz de medicamente și aici nu vorbim doar de medicamente cu prescripție medicală, gen Xanax care a fost în cazul Medusa, ci vorbim de consum de medicamente care se găsesc în orice casă care, combinate cu alte substanțe, pot da aceste efecte”, a afirmat Ramona Dabija, citată de Europa FM.
Ramona Dabija a precizat că, pe lângă campanii de prevenţie, trebuie sensibilizaţi părinţii, care adesea nu le permit copiilor participarea la evenimente privind riscurile consumului de substanţe interzise şi nici nu merg cu ei la psiholog în urma depistării unor probleme comportamentale.
„Împreună cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii lucrăm la un ordin comun – este o reţea de siguranţă, pe de o parte, abordăm profesorii şi încercăm să-i formăm să-şi dea seama atunci când un copil devine neglijent, nervos, când îşi schimbă comportamentul, sunt anumite semne, iar profesorul poate să ceară sprijinul consilierilor şcolari care au datele de contact ale celor de la ANA”, a afirmat Dabija, citată de Agerpres.
Ea a adăugat că, de cele mai multe ori, copiii care se confruntă cu astfel de probleme nu sunt supravegheaţi de părinţi.
„O altă problemă identificată, împreună cu Ministerul Sănătăţii, este cea a medicilor de familie. Aceştia sunt cei care pot semnala, pot trimite către specialişti, psihologi sau psihiatri atunci când copiii au probleme. Problema noastră este că de multe ori părinţii nu-şi dau acordul să fie văzuţi copiii de un psiholog, nu mai vorbim de psihiatru şi, deşi au scrisoare medicală, ei nu se duc şi ne dăm seama de acest lucru când ei se reîntorc la secţia de toxicologie”, a mai explicat directorul ANA.
Ramona Dabija a menţionat că, tot în cadrul acestui mecanism de siguranţă dezvoltat împreună cu Ministerul Sănătăţii, se doreşte ca în momentul în care un copil ajunge în secţia de urgenţe să nu fie trimis acasă imediat, ci să fie văzut de specialişti, deoarece sigur are o problemă mult mai gravă.
„Fiecare şcoală are un poliţist de la Siguranţă Şcolară, mai nou, care se ocupă de acea şcoală. Eficienţa campaniilor de prevenire – o cifră care nu s-a spus – este o scădere de 12% la consumul recreaţional al copiilor. Copiii, datorită campaniilor de prevenire, nu mai experimentează acest consum de substanţe. Într-adevăr, avem o creştere la dependenţă şi aici este cifra care trebuie să ne îngrijoreze pe noi – 6%”, a adăugat Dabija.
La dezbatere s-a discutat despre modalităţile de prevenire şi informare în unităţile de învăţământ, eradicarea consumului de droguri şi substanţe etnobotanice în rândul tinerilor, nivelul autorităţii şcolii în faţa elevilor, atitudinea şi importanţa rolului părinţilor în educarea şi prezentarea pericolelor la care se expun tinerii, legătura între bullying şi consumul de droguri şi consecinţele consumului de droguri la această vârstă.
Discuţiile vin după ce autoritățile au destructurat o grupare de traficanți care distribuia stupefiante și comprimate de Xanax în școli și licee de top din București. Doi tineri sunt în arest preventiv, unul – la domiciliu, iar 4 sunt cercetaţi sub control judiciar în acest dosar.