duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Olt. Inspectorii ITM, controale în construcții

Inspectorii ITM Olt sunt cu ochii pe modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor.

Se urmăreşte astfel creșterea gradului de implicare a angajatorilor și a lucrătorilor din domeniul construcțiilor în ceea ce privește obligativitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, cu precădere în prevenirea riscului de cădere de la înălțime, al surpării malurilor la lucrările de excavații; respectarea prevederilor legale în ceea ce privește instruirea lucrătorilor în activitățile din domeniul construcțiilor; implementarea măsurilor de siguranță la utilizarea instalațiilor de ridicat.

”Campania națională se va desfășura în mai multe etape, începând în lunile februarie – martie 2023 prin mediatizarea, informarea, privind modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor și organizarea de dezbateri în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt cu principalii dezvoltatori din județul nostru cu activitate în acest domeniu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Celelalte etape vor consta în verificări prin acțiuni de control la angajatori, dispunerea de măsuri pentru înlăturarea deficiențelor, respectiv verificarea realizării măsurilor dispuse.

Etapa de control se va desfăşura în perioada aprilie – noiembrie 2023. Etapa de verificare a realizării măsurilor dispuse şi stabilite în procesele verbale de control încheiate cu ocazia controalelor, se va realiza pe toată durata de desfășurare a campaniei, în funcție de termenele de realizare dispuse cu ocazia controalelor.” transmite ITM Olt.

Politica