Beneficiarii voucherelor pentru alimente vor primi cea de-a doua tranșă de bani din acest an mai repede, înainte de Paşte.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat că în Săptămâna Mare vor fi încărcate, în avans, cardurile de alimente din cadrul programului „Sprijin pentru România” cu tranşa de 250 de lei aferentă lunii aprilie.
„Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşti.
Categoriile de persoane care primesc voucherele sociale:
- pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Miercuri, guvernul a aprobat un memorandum referitor la acordarea tranșei a VI-a a voucherelor sociale în valoare de 250 de lei, stabilind că plăţile vor putea fi efectuate în perioada 10 – 13 aprilie, scrie digi24.ro