Finlanda a fost desemnată cea mai fericită țară din lume pentru al șaselea an consecutiv. Acum, ghidul oficial de turism al țării oferă excursii gratuite pentru 10 persoane care să ia lecții de fericire, relatează Business Insider.
Finlanda a ajuns în fruntea clasamentului cu un scor „mult mai mare decât al tuturor celorlalte țări”, conform Raportului Fericirii Mondiale 2023, publicat în această săptămână.
Raportul, publicat de Rețeaua de Soluții pentru Dezvoltare Durabilă a ONU și elaborat de o echipă de experți independenți, măsoară factori precum venitul mediu și sănătatea mentală și fizică.
Datele pentru raport sunt preluate în principal din sondajul mondial Gallup. Ghidul oficial de turism Visit Finland oferă acum 10 excursii gratuite pentru cei care vor să învețe cum să fie fericiți ca finlandezii, scrie digi24.ro
„Cursul de fericire” al Visit Finland este programat să aibă loc pe parcursul a 4 zile în iunie, în stațiunea de lux Kuru din districtul finlandez al lacurilor.
Visit Finland va acoperi toate cheltuielile de călătorie și cazare, care includ o cameră de hotel, acces la saună și spa private și toate celelalte „facilități esențiale”, conform site-ului Visit Finland.
Excursia include sesiuni cu experți finlandezi despre meșteșuguri, mâncare și bunăstare, sănătate și echilibru. Aplicațiile sunt deschise până pe 2 aprilie.
Candidații trebuie să creeze un Reel sau un video pentru TikTok în care trebuie să spună „de ce ar putea fi, în secret, finlandezi”.
De asemenea, participanții vor fi filmați în timpul excursiei, iar materialul va fi folosit pentru materiale publicitare ale Visit Finland, potrivit site-ului. Heli Jimenez, director senior la organizația guvernamentală Business Finland, a spune că fericirea finlandezilor „decurge dintr-o relație strânsă cu natura și dintr-un stil de viață cu picioarele pe pământ: nu este o stare mistică”.
Este o „abilitate care poate fi învățată”, a spus ea.
Foto: pixabay