miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Primul juriu al cetățenilor din România, în Râmnicu Vâlcea

Primăria Municipiului va implementa la Râmnicu Vâlcea primul „Juriu al Cetățenilor” din România. Astfel, potrivit reprezentanților Primăriei, locuitori din Râmnicu Vâlcea, selectați în mod aleatoriu, vor învăța, vor delibera și vor sugera recomandări referitoare la dezvoltarea transportului public la nivel local.

În cadrul proiectului, autoritatea locală va identifica, împreună cu reprezentanții organizațiilor non guvernamentale și cu cetățenii, cele mai bune soluții pentru creșterea numărului de utilizatori ai transportului public local în detrimentul celor care folosesc autoturismul personal. Proiectul de bază se referă la obiectivul ”o Europă mai verde, fără emisii de carbon”).

„Cu asistență tehnică din partea O.C.D.E., Primăria Municipiului va implementa la Râmnicu Vâlcea primul „Juriu al Cetățenilor” din România. În perioada 22 – 23 martie 2023, o delegație a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) se află la Râmnicu Vâlcea pentru implementarea proiectului-pilot ”Parteneriat pentru politica de coeziune” și pregătirea primului ”Juriu al Cetățenilor” din România. Conform proiectului, specialiștii Directoratului General pentru Politică Urbană și Regională al Comisiei Europene vor oferi asistență tehnică Municipiului Râmnicu Vâlcea și Fundației Comunitare Vâlcea în misiunea de promovare în rândul comunității locale a obiectivelor politicii de coeziune a Uniunii Europene (cu precădere a obiectivului ”o Europă mai verde, fără emisii de carbon”) prin susținerea proiectelor de mobilitate urbană implementate în ultimii ani, cu precădere investițiile în modernizarea infrastructurii de transport. În cadrul proiectului, autoritatea locală va identifica, împreună cu reprezentanții organizațiilor non guvernamentale și cu cetățenii, cele mai bune soluții pentru creșterea numărului de utilizatori ai transportului public local în detrimentul celor care folosesc autoturismul personal. În acest sens, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea împreună cu Fundația Comunitară Vâlcea, cu sprijinul experților din cadrul Departamentului pentru Guvernare Deschisă și Spațiu Civic al O.C.D.E, își propun să pună în practică primul ”Juriu al cetățenilor” din România – un proces deliberativ prin care locuitori din Râmnicu Vâlcea, selectați în mod aleatoriu, vor învăța, vor delibera și vor sugera recomandări referitoare la dezvoltarea transportului public la nivel local. La deschiderea lucrărilor găzduite de Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului, administratorul public Eusebiu Vețeleanu le-a mulțumit celor prezenți pentru implicarea în acest proiect-pilot, extrem de important nu doar pentru comunitatea locală, exprimându-și opinia că selectarea Râmnicului este o consecință firească a demersurilor constante ale Municipalității de modernizare și creștere a sustenabilității transportului urban de călători. Au mai transmis mesaje subprefectul Florina Călin și administratorul public al județului Adrian Mihăilă, iar prin Zoom i-a salutat pe cei prezenți Laurențiu Mazilu, consilier în Departamentul pentru Guvernare Deeschisă din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Specialișii O.C.D.E. – care au în spate peste 600 exemple ale acestui proces de pe întreg mapamondul – vor lucra timp de două zile împreună cu specialiști din Primărie, cu reprezentanții societății de transport ETA SA, cu cei ai Fundației Comunitare, ai Ordinului Arhitecților, alături de cercetători și reprezentanți ai mediului universitar, pentru ca Primăria Râmnicu Vâlcea să devină prima autoritate publică din România care implementează un astfel de mecanism. Proiectul ”Parteneriat pentru politica de coeziune” a debutat în anul 2022 și se va desfășura pe tot parcursul anului 2023, când va fi organizată prima ”loterie civică” din țară pentru desemnarea membrilor „Juriului Cetățenilor”.#PentruRâmniceni#OCDE”, au spus reprezentanții Primăriei Râmnicului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica