Marţi, 21 martie, treizeci de restaurante din Lyon îşi vor stinge luminile pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la creşterea preţurilor energiei electrice şi a cere plafonarea preţurilor.
„Vom fi în întuneric pentru a simboliza lipsa perspectivelor pentru noi, dar şi pentru a spune că pentru unele restaurante va fi întuneric complet, pentru că se vor închide”, a declarat Christophe Marguin, preşedintele organizaţiei Les Toques Blanches Lyonnaises, potrivit news.ro
„Suferim şi din cauza creşterii costului materiilor prime. Cu toate acestea, nu putem creşte preţurile la infinit. Aşa că atunci când factura la electricitate vine de cinci ori mai mare, suntem morţi. Şi problema este că nimeni nu ştie cât va plăti luna viitoare”, a adăugat el.
Christophe Marguin spune că i-a văzut pe câţiva colegi gata să cedeze.
„Da, este o meserie făcută din pasiune, dar unii vor renunţa la această pasiune. Mulţi plângeau la telefon”.