Lucrările la construcția parcării de tip PARK and RIDE din Drobeta-Turnu Severin sunt în grafic și se vor încheia la începutul acestei veri. Aceasta va fi amplasată în apropiere de ștrandul Schela, pe amplasamentul unei foste mine părăsite.
Spațiul, aflat până acum fără utilitate, va asigura peste 200 de locuri de parcare și va fluidiza traficul rutier din ce în ce mai aglomerat din orașul nostru. Noua parcare va fi putea fi folosită pe timpul verii și de vizitatorii ștrandului.
”Parcarea va cuprinde 192 de locuri pentru autoturisme, 14 locuri pentru autobuze, se vor monta 3 stații de încărcare rapidă și 7 de încărcare normală. De altfel, parcarea va avea sală de așteptare, spațiu comercial, cameră pentru bagaje și centru de informații și vânzare bilete. Este o lucrare complexă, investiția fiind o noutate pentru orașul nostru. Termenul de execuție al acestui park and ride este de 12 luni. Lucrările vor fi gata la începutul acestei veri. Investiția are o valoare de 13 milioane de lei, fiind realizată de fonduri europene”, a anunțat primarul Severinului, Marius Screciu.