luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un minor a sunat de 7 ori la 112 pentru a anunța amplasarea unor bombe

O persoană a sunat duminică la numărul de urgenţe 112 pentru a anunţa că a fost amplasat un dispozitiv exploziv la centrul comercial Iulius Town din Timişoara. La faţa locului au foist trimise forţe de intervenţie, însă se pare că autorul apelului este un adolescent de 15 ani care şi în trecut a mai anunţat amplasarea de bombe în diferite locuri din oraş.

Potrivit IPJ Timiş, poliţişti şi pirotehnicieni s-au deplasat, duminică, la Iulius Town, unde, în urma unui apel la numărul de urgenţe 112 se anunţa amplasarea unei bombe. Acestora li s-au alăturat lucrători ai SRI, notează News.ro.

”Poliţiştii timişoreni au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că la complexul comercial din Piaţa Consiliul Europei din Timişoara s-ar afla o bombă. La faţa locului s-au deplsat poliţiştii Secţiei 4, grupa pirotehnică din cadrul SAS Timiş şi pompierii”, a transmis IPJ Timiş.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Se pare că apelantul este un adolescent de 15 ani care în trecut a mai anunţat amplasarea de bombe în diferite locuri din oraş.

Acesta este cunoscut cu afecţiuni psihice şi a mai fost amendat pentru apelurile prin care anunţa amplasarea de bombe.

”Numărul de pe care s-a apelat apare în istoric cu mai multe sesizări privind ameninţări cu materiale explozive, fapt pentru care poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea veridicităţii celor sesizate şi în vederea identificării şi depistării celui care a efectuat apelul”, a transmis IPJ Timiş.

Acesta este cel de-al şaptelea apel de la acelaşi număr de telefon care anunţă amplasarea de bombe în Timişoara.

Persoanele din incinta complexului comercial nu au fost evacuate.

Politica