vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinți: 43 de intervenții ale  pompierilor în weekend

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au gestionat 43 de intervenții în situații de urgență, în acest weekend.

Pompierii mehedințeni au acționat pentru evacuarea apei din cinci gospodării, stingerea a patru incendii, acordarea îngrijirilor medicale și asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la trei accidente rutiere, transportarea a patru persoane supraponderale cu probleme medicale, dar și pentru deblocarea ușii unui apartament.

De asemenea, paramedicii SMURD au acordat asistență medicală unui număr de 29 de persoane, care au solicitat ajutorul apelând numărul unic de urgență 112.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În perioada 10-12 martie a.c., salvatorii mehedințeni au acționat la trei acci-dente rutiere, în urma cărora opt persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ, dintre acestea cinci fiind transportate la spital. Totodată, pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la autovehiculele implicate în accidente.

În perioada de referință, pompierii mehedințeni au intervenit și pentru stingerea a patru incendii, două dintre acestea manifestate la 1,5 hectare de vegetație uscată, iar alte două izbucnite la un coș de fum și materiale de cauciuc. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar echipajele operative au reușit să lichideze incendiile în limitele găsite, împiedicând propagarea flăcărilor la locuințe.

Atragem atenția cetățenilor că nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor poate produce tragedii. Le reamintim acestora că, în ceea ce privește exploatarea coșurilor de evacuare a fumului, sunt obligatorii verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora, fiind interzisă folosirea lor dacă sunt necurățate.

”Totodată, recomandăm populației să manifeste prudență maximă la utilizarea sobelor sau a altor echipamente folosite pentru încălzirea locuinței. 

Înainte de culcare, focul din sobă trebuie întotdeauna stins.

Nu se vor utiliza mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și altele) cu defecte sau improvizații și nu se va suprasolicita rețeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor consumatori” a anunțat ISU Mehedinți.

Politica