miercuri, noiembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

FOTO. Comemorarea martirilor din lupta cu regimul comunist, la Craiova

Comemorarea martirilor din lupta cu regimul comunist, în Craiova, a avut loc joi dimineața, pe esplanada Teatrului Național. Zeci de oameni s-au adunat la monumentul Deținuților Politici. Printre aceștia a fost și vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Antonie Solomon.

Comemorarea a început cu intonarea imului național, urmată de slujba de pomenire. Cotoi Ilie, președintele Asociaţiei foştilor deţinuţi politici (AFDP), filiala Dolj, a ținut un scurt discurs și a menționat unele dintre reușitele AFDP, din ultimii ani.

Printre noi, începând din 2020, avem și copiii foștilor prizonieri de război, după 1944. Este intervenția filialei noastre, în legătură cu aplicarea decretului 232, articolul 5. Legea aprobată în 5 decembrie 2020. În acest context, în România, al ora actuală, beneficiari ai legii 118 sunt peste 150.000 de oameni. În județul Dolj, în decembrie, aveam în plată 1.844 de beneficiari ai legii, iar ca membrii eram aproximativ 1000 de persoane. prin munca pe care am desfășurat-o la filiala Dolj am reușit să lămurim lucrurile în privința titlului de beneficiar al legii. Fiul primului președinte al filialei Craiova este alături de noi. Se numește Ovidiu Biolan și este vicepreședinte ales în comitetul director al filialei. A contribuit împreună cu noi la rezultatele bune ale filialei Craiova”, a spus Cotoi Ilie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Antonie Solomon s-a declarat un susținător al Asociaţiei foştilor deţinuţi politici și a dat asigurări în legătură că susținerea Consiliului Județean pentru întreaga activitate a filialei Dolj.

Mulți au fost trimiși în pușcărie, alții au fost deportați, alții au luat drumul străinătății. Rusia era cu 50 de ani în urma României, iar noi eram cu 50 de ani în urma statelor occidentale. Știind că nu ne pot ajunge din urmă, au încercat și au reușit să distrugă. Au distrus societatea, distrugând elita acestei Românii. Eu am spus că Asociația trebuie să vadă în mine și în Consiliul Județean un sprijin, pentru că istoria nu trebuie să o uităm, ea se poate repeta. Eu iubesc trecutul, mi-e lehamite de prezent și mi-e frică de viitor”, a transmis Antonie Solomon.

Reprezentanții Asociaţiei foştilor deţinuţi politici, filiala Dolj, au dezvăluit faptul că deja au început să facă o bază de date și nu numai. Aceștia vor să facă și un album cu pozele tuturor celor care au suferit. Totodată, poze cu cei care au suferit vor fi expuse la Biblioteca Județeană.

Politica