Ca în fiecare an, de Ziua Internațională a Femeii, polițiștii doljeni au oferit flori, însoțite de urări și gânduri bune, participantelor la trafic.
”În această dimineaţă, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au desfășurat o activitate informativ-preventivă, pe strada Calea Bucureşti, din municipiul Craiova, pentru prevenirea accidentelor de circulație. Cu această ocazie, având în vedere că este 8 Martie, Ziua Femeii, pe lângă sfaturi preventive și recomandări, polițiștii au oferit flori doamnelor și domnișoarelor participante la traficul rutier”, au spus reprezentanții IPJ Dolj.
Poliţiştii recomantă tuturor participantilor la traficul rutier să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren.
”Totodată, poliţiştii doljeni urează tuturor doamnelor şi domnişoarelor o primăvară frumoasă şi ,,La mulţi ani,,!”, au mai adăugat reprezentanții IPJ.