Un drum județean din Mehedinți, în lungime de aproape 13 kilometri, va fi reabilitat cu 36,6 milioane lei. Banii vin prin programul „Anghel Saligny”. Este vorba despre DJ 606 pe tronsonul Dumbrava (sfârșit sector modernizat) – Plopi (int. cu DJ 561A), iar conform administrației mehedințene, contractul de finanțare a fost semnat de președintele Consiliului Județean, Aladin Georgescu, la Ministerul Dezvoltării.
Lungimea totală a drumului ce urmează a fi modernizat este de 12,921 km, iar valoarea proiectului este de 36.685.092,68 lei, cu TVA.
„Pentru a reduce timpii de implementare, Consiliul Județean Mehedinți a demarat licitația pentru proiectare și execuție la începutul anului, iar în această perioadă se evaluează ofertele. Avem speranța că în câteva luni, vor și începe lucrările. În acest context, am participat astăzi, la o ședință a Consiliului Local Dumbrava, întrucât principalii beneficiari ai acestei investiții sunt locuitorii comunei.
Sunt convins că vor sprijini lucrările și m-am bucurat să îi văd mulțumiți că o promisiune pe care le-am făcut-o cu ceva timp în urmă, este dusă la îndeplinire! Pe lângă reabilitarea drumului, se vor realiza dispozitive de scurgere a apelor pe toată lungimea proiectului, podețe transversale, legături cu drumurile laterale, accese la proprietăți, dar și lucrări privind siguranța circulație”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.